Controale la unitățile de învățământ din județ, unde au fost semnalate nereguli grave privind distribuirea produselor de panificație

de Stiri Buzau Media

Merele, laptele și cornul primite de elevi la școală în cadrul programului guvernamental care vizează distribuția de alimente școlarilor sunt de calitate îndoielnică. Nu o spunem noi ci reprezentanții unităților de învățământ, părinții și șefii Inspectoratului Școlar Județean Buzău. Merele ajunse pe băncile școlarilor provin din Polonia și au fost culese în urmă cu un an, iar cornul și laptele nu au de multe ori nici data expirării trecută pe ambalaj, unele dintre aceste produse fiind mucegăite. Prin urmare, cele mai multe alimente sfârșesc aruncate la coșul de gunoi, iar în alte unități de învățământ din județ, directorii refuză gustările. Toate aceste nereguli au ajuns și la urechile prefectului județului Buzău, Carmen Ichim, care în cadrul Colegiului Prefectural Buzău a întrebat-o pe șefa IȘJ Buzău, Florina Stoian ce demersuri a făcut instituția pe care o conduce în acest sens:

Prefectul Carmen Ichim a solicitat apoi explicații din partea conducerii Direcţiei de Sănătate Publică, ce a menționat că nu au fost sesizați de o astfel de problemă. Prin urmare, şefa de la Casa Albă a criticat directorul că instituția pe care o conduce nu s-a autosesizat în acest caz și nu a luat nicio măsură:

De mustrările prefectului județului Buzău nu au scăpat nici reprezentanţii Protecției Consumatorului şi Direcției Sanitar Veterinare care au recunoscut că nu au avut cunoştinţă de aceste situaţii.  În final, Carmen Ichim a cerut Inspectoratului Școlar Județean, DSP, OPC și DSVSA Buzău să demareze imediat controale la unitățile de învățământ acolo unde ar fi fost distribuite elevilor produse de panificație fără termenele de valabilitate menționate pe ambalaje, vechi sau chiar cu mucegai.

Prezent la Colegiul Prefectural, vicepreședintele Consiliului Județean Buzău, Adrian Petre a afirmat că, dacă în urma controlului se va stabili că furnizorul de produse de panificație și-a încălcat obligațiile asumate, există posibilitatea rezilierii contractului cu acesta.