Ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, referindu-se la pensiile speciale a anunțat că în acest an, dacă nu se indexează pensiile cu inflația, deficitul la Fondul de pensii este de 14,1 miliarde. Și mai grav este că acesta va crește anul viitor, putând ajunge la 17,2 miliarde lei, din cauza majorărilor salariale, care determină automat și o creștere a pensiei. Ministrul a mai declarat că cei care doresc să iasă la pensie și să beneficieze de actualele prevederi legislative, pot face acest lucru până pe 15 septembrie, însă se va rupe corelația între creșterea salariului și creșterea pensiei și indexările următoare vor fi făcute doar în raport cu inflația. Pensia medie în restul sistemului este de 970 lei și va ajunge la 1.070 lei în 2018. Guvernul discută, în şedinţa de vineri, proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care vor fi schimbate modul de calcul al pensiilor speciale, precum şi procedura de actualizare a acestora, singura categorie care nu este vizată de acest act normativ fiind cea a magistraţilor.