Tragedia s-a produs vineri, 04 august, în jurul orei 10.00, la ieșire din municipiul Buzău, spre Pogonele, mai exact la Maxenu. Un tânăr, angajat al societății s-a electorcutat, în timp ce efectua o lucrare la un stâlp electric. Victima avea 29 de ani și era din localitatea Pogoanele. Medicii de la Ambulanță sosiți la locul nenorocirii nu au mai putut face nimic pentru tânăr acesta murind imediat ce a fost electrocutat. În zonă se află polițiștii și un reprezentant al ITM Buzău, acest incident fiind considerat a fi accident de muncă. Din primele date, bărbatul a început să efectueze lucrări de mentenanță la stația din Maxenu, însă cum aceasta încă se mai afla sub tensiune, o clipă de neatenție din partea acestuia a fost suficientă pentru ca tânărul să pice secerat la pământ. Atât poliția cât și Inspectoratul Teritorial de Muncă au deschis o anchetă în acest caz. Bărbatul nu era singur în momentul în care s-a produs tragedia, acesta fiind însoțiți și de câțiva colegi. Tânărul de 29 de ani urma să se căsătorească în luna octombrie a acestui an, cu aleasa inimii sale.
ANGAJAT AL SOCIETĂȚII ELECTRICA A MURIT ELECTROCUTAT, ÎN TIMP CE EFECTUA LUCRĂRI LA UN STÂLP
