În perioada 15 februarie – 25 martie, polițiștii buzoieni au demarat o campanie de donare de sânge, sub deviza „Din inimă de polițist!”, din dorința de a veni în sprijinul cetățenilor care au nevoie de aceste unități transfuzabile, inclusiv a celor internați în unitățile medicale din București.
Dezideratul nostru ar fi fost imposibil fără sprijinul Centrului de Transfuzie Sanguină Buzău, care prin buna și constanta colaborare, ne motivează să ne mobilizăm periodic.
Chiar și atunci când nu vedem niciun accident de grave consecințe, chiar și în zilele în care prietenii nu distribuie în social media povești emoționante, nevoia de sânge există, fiind o necesitate constantă. De aceea, dacă donăm o dată în viață nu înseamnă că ne-am încheiat ceea ce înseamnă datoria de cetățean. Sângele e vital și azi, și mâine, și poimâine.
Astfel, 90 de polițiști, majoritatea donatori constanți de ani buni, și-au manifestat dorința de a se alătura campaniei. Mai mult, unii dintre aceștia au fost însoțiți chiar și de ceilalți membri ai familiei sau au determinat polițiști nou încadrați să se alăture echipei donatorilor.
În perioada februarie – martie, polițiștii au fost programați săptămânal, fiind repartizați în grupe, conform arondării profesionale. Au donat sânge judiciariștii, criminaliștii, polițiștii rutieri, efectivul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, polițiști din dispozitivul de ordine publică și de la secțiile de poliție rurală, dar și cei din structurile neoperative.
De asemenea, personalul care a fost diagnosticat cu noul coronavirus, depășind cu bine afecțiunea, a donat plasmă pentru cei care încă luptă cu boala.
Acțiunea umanitară îmbracă și forma unui apel către toți buzoienii să doneze sânge, să dea dovadă de altruism, de umanitate, să demonstreze că le pasă.
Pandemia ne impune distanțare fizică, dar rămânem împreună, solidari și responsabili!