O dată pe an, de Ziua Victoriei Revoluţiei, eroilor care şi-au pierdut viaţa sau au fost răniţi în Revoluţie reînvie în sufletul tuturor. Buzăul, potrivit listei publicate de Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist, este unul dintre orașele în care au existat confruntări cu forţele de represiune în urma cărora au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute. A fost numit Oraș-martir, cu 29 de ani în urmă, 47 de buzoieni pierzându-și viața în timpul Revoluţiei.
Și în acest an, autoritățile buzoiene se pregătesc să-i comemoreze pe cei ce au pierit în încercarea de a crea o Românie liberă. Festivităţile dedicate „Zilei Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii” se vor desfăşura vineri, pe 21 decembrie, începând cu ora 10.30 la “Bustul Generalului Ştefan Guşă” din localitatea Spătaru, și sâmbătă, pe 22 decembrie, în municipiul Buzău la “Monumentul Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989”- Piaţa Dacia, începând cu ora 10.00. Serviciul religios va fi asigurat de preoţii militari din Garnizoană, împreună cu preoţii de parohii. În ziua de sâmbătă, 22 decembrie, între orele 09.15-10.45 se va interzice staționarea, parcarea și restricționarea circulației în zona Primăriei Buzău.