Odată ce prevederile privind insolvența persoanei fizice vor intra în vigoare, cei care nu-și mai pot plăti datoriile ce depășesc o anumită valoare vor putea cere să intre într-o procedură de insolvență. Legea nu a fost dată însă pentru toți cei cu datorii, cu atât mai puțin pentru cei care au ajuns intenționat într-o situație financiară foarte păguboasă. Spre exemplu, nu vor avea acces la o procedură de insolvență cei care refuză să-și găsească un loc de muncă sau care au aruncat banii în stânga și-n dreapta, deși era evident că vor ajunge la insolvență. De altfel, legea a fost făcută astfel încât să nu permită nimănui să trăiască de la o procedură la alta și să se îndatoreze cu rea-credință, sperând că va scăpa cumva de obligații mai târziu.
Pe 1 august va intra în vigoare Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, a cărei aplicare a fost amânată deja de câteva ori. Această lege aduce și persoanelor fizice posibilitatea de a intra în insolvență atunci când sunt copleșite de datorii. Practic, sunt prevăzute mai multe proceduri, fiecare cu specificul său.
De principiu, o persoană se află în insolvență dacă nu mai are bani să-și plătească datoriile, pe măsură ce ele devin scadente. Potrivit legii, se presupune că o persoană e insolventă dacă au trecut 90 de zile de la data scadenței unei datorii și nu a plătit-o. Dar asta nu e suficient pentru a apela la prevederile Legii nr. 151/2015, pentru că trebuie îndeplinite anumite condiții.
Numai un datornic cu domiciliul în România, cu reședința/reședința obișnuită de cel puțin șase luni poate intra într-o procedură de insolvență prevăzută de lege. Datornicul trebuie să fie în stare de insolvență, așa cum spuneam mai sus, și să nu existe vreo șansă reală ca el să-și revină cu banii într-un an de zile, astfel încât să-și plătească datoriile la timp și să ducă un trai decent.
„(…) este în stare de insolvență, în sensul art. 3 pct. 12 (adică se află în situația descrisă mai sus, la al doilea paragraf – n.red.), și nu există o probabilitate rezonabilă de a redeveni, într-o perioadă de maximum 12 luni, capabil să își execute obligațiile astfel cum au fost contractate, cu menținerea unui nivel de trai rezonabil pentru sine și pentru persoanele pe care le are în întreținere; probabilitatea rezonabilă se apreciază prin considerarea cuantumului total al obligațiilor raportat la veniturile realizate sau prognozate a fi realizate față de nivelul de pregătire profesională și expertiză ale debitorului, precum și la bunurile urmăribile deținute de acesta”, scrie în Legea nr. 151/2015.
Desigur, legea impune și un prag minim de datorii. Mai exact, datoriile trebuie să fie de cel puțin 21.750 lei pentru a cere intrarea în insolvență.
Totuși, la procedura simplificată de insolvență, legea se referă la cei cu datorii de cel mult 14.500 lei, însă aici vorbim de un tip de procedură în care nu pot intra decât anumite persoane (cele care nu au bunuri sau venituri urmăribile și care au peste vârsta standard de pensionare sau și-au pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă).
Cine nu poate cere intrarea în insolvență
Pentru a descrie datornicul tipic avem cerințele de mai sus, unde poate să se încadreze orice persoană cu datorii sub forma unor credite de orice fel, oricâte la număr, dar și orice alt fel de datorii față de alte persoane (mai puțin cele care rezultă din exploatarea unei întreprinderi). Însă legea prevede foarte clar care sunt datornicii care nu vor putea recurge la niciunul din mecanismele de insolvență personală. Iată, mai exact, despre cine e vorba:
- datornicul care a mai trecut în ultimii cinci ani printr-o insolvență personală, unde procedura a fost închisă din vina sa (a refuzat să respecte planul de rambursare a datoriilor, de pildă, sau a ascuns anumite sume de bani, în definitiv, a dat dovadă de rea-credință);
- cel care a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni de evaziune fiscală, a unei infracțiuni de fals sau a unei infracțiuni intenționate contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii;
- cel care a fost concediat în ultimii doi ani din vina sa;
- cel care, deși apt de muncă și fără un loc de muncă ori alte surse de venit, nu s-a chinuit suficient pentru a-și găsi un loc de muncă sau care a refuzat, în mod nejustificat, un loc de muncă propus ori o altă activitate aducătoare de venit;
- persoana care a acumulat datorii noi, prin cheltuieli voluptuare, în timp ce știa sau ar fi trebuit să știe că este în stare de insolvență („cheltuielile voluptuare” sunt cele care nu au nimic în comun cu necesitățile unei persoane și se referă, de cele mai multe ori, la cheltuieli considerate de lux);
- cel care a determinat sau a înlesnit ajungerea în stare de insolvență, cu intenție sau din culpă gravă; se prezumă că a avut acest efect:
- faptul că mai mult de 25% din datoriile pe care la are le-a făcut în ultimele șase luni înainte de a cere intrarea în insolvență (nu se iau în calcul deloc obligațiile care nu se pot eșalona, potrivit legii, cum sunt cele de întreținere);
- faptul că, în ultimii trei ani, s-a îndatorat excesiv de mult față de cât îi permitea starea sa financiară, veniturile pe care le obține, avantajele promise în contractele respective;
- efectuarea unor plăți preferențiale, în ultimii trei ani anterior formulării cererii, care au contribuit foarte mult la reducerea sumei disponibile pentru plata celorlalte datorii;
- faptul că a transferat, în ultimii trei ani, bunuri și/sau bani către alte persoane (fizice, juridice), deși ar fi trebuit să știe că va ajunge într-o stare de insolvență;
- încetarea unui contract de muncă prin acordul părților sau prin demisie în ultimele șase luni anterior formulării cererii de deschidere a procedurii;
- cel care se află deja într-o procedură de insolvență.
Desigur, o parte dintre lucrurile de mai sus sunt indicii pe care trebuie să le aibă în vedere cel care va face o cerere de intrare în insolvență. Unele dintre prezumții vor putea fi răsturnate, spre exemplu, faptul că s-a îndatorat în mod intenționat. Totuși, rămâne la alegerea datornicului dacă va introduce cererea sau nu, iar comisia de insolvență va aprecia dacă se încadrează sau nu în tiparul legii.
„Nu poate beneficia de o procedură a insolvenței pe bază de plan de rambursare a datoriilor, de o procedură judiciară de insolvență prin lichidare de active sau de o procedură simplificată de insolvență debitorul care a mai fost subiect al unei astfel de proceduri, finalizate cu eliberarea de datoriile reziduale, cu mai puțin de 5 ani anterior formulării unei noi cereri de deschidere a procedurii insolvenței”, scrie în actul care trebuie să intre în vigoare la 1 august.
Așadar, pe viitor, trebuie reținut că nu se va putea cere intrarea în insolvență în mod regulat. Cu alte cuvinte, o persoană nu va putea trăi din insolvență în insolvență, acumulând datorii și sperând că cineva îi va face un plan de ieșire și-l va ierta de unele intre ele la final. Legea impune ca între o procedură finalizată și începerea unei noi proceduri să nu treacă mai puțin de cinci ani.
