INTERLOPUL DIN RÂMNICU SĂRAT A FOST REȚINUT DE POLIȚIȘTI, DUPĂ PERCHEZIȚIILE DIN ACEASTĂ DIMINEAȚĂ

de Stiri Buzau Media

       Râmniceanul în vârstă de 30 de ani, de etnie romă, a fost reținut pentru 24 de ore, în urma perchezițiilor domiciliare efectuate în această dimineață, pe raza municipiului Râmnicu Sărat, într-un dosar penal de evaziune fiscală și spălare de bani. Acesta urmează să fie prezentat mâine la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău cu propunerea de arestare preventivă.  Râmniceanul a fost reținut sub aspectul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

De asemenea a fost dispusă continuarea urmăririi penale față de alți trei râmniceni cu vârste de 55, 51 și 26 de ani, pentru complicitate la spălare de bani. În urma percheziţiilor, au fost ridicate documente și înscrisuri care atestă activitatea infracțională, telefoane mobile şi alte bunuri, precum și un pistol de calibrul 9 mm, deţinut ilegal. 

Anchetatorii au constatat că în perioada 2013 – 2015, samsarul de mașini ar fi efectuat operațiuni economice în țară și pe teritoriul altor state din Uniunea Europeană, ce priveau comercializarea de autovehicule de lux „second hand”, iar prin sustragerea de la plata obligațiilor către bugetul consolidat al statului, ar fi obținut aproximativ 750.000 de lei.

De asemenea, în perioada 2012 – 2017, Raimondo ar fi folosit sumele de bani pentru achiziţionarea a 5 imobile şi două terenuri agricole, pe raza localităţilor Râmnicu Sărat, București și Constanța. Poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, pentru documentarea întregii activități infracționale.

Știri despre: