Legitimarea persoanelor de către polițiști se va face conform unor reguli mai detaliate, stabilite printr-un proiect de act normativ adoptat recent în Parlament. Actul prevede când anume se va cere legitimarea cuiva, dar și ce se va întâmpla dacă nu se arată un act de identitate. Pe lângă amenda actuală pentru refuzul legitimării, parlamentarii au decis creșterea limitei sancțiunii până la 1.500 de lei.
În realizarea atribuțiilor ce îi revin, potrivit Legii nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, polițistul are dreptul să ne ceară să ne legitimăm și să ne afle identitatea dacă încălcăm dispozițiile legale ori sunt indicii că punem la cale sau am comis o faptă ilegală. În curând însă, reglementarea se va îmbogăți cu câteva prevederi pe acest subiect și care se regăsesc într-un Proiect de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice. Important este că proiectul îi va obliga pe polițiști să le spună celor cărora le cer să se legitimeze care este motivul legitimării. Proiectul enumeră când anume va putea polițistul să legitimeze și să stabilească identitatea unei persoane:
- când încalcă dispozițiile legale ori există motive verosimile pentru a bănui că pregătește sau a comis o faptă ilegală;
- există motive verosimile pentru a bănui că a fost prezentă la locul săvârșirii unei fapte ilegale ori știe ceva despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta;
- solicită sprijinul sau intervenția organelor de poliție, ori când din cauza vârstei, stării de sănătate, dizabilității, consumului de alcool/alte substanțe sau în circumstanțe similare necesită sprijinul organelor abilitate;
- descrierea acesteia corespunde unei persoane căutate, deține bunuri sau se deplasează cu un vehicul, ambarcațiune ori aeronavă care corespunde descrierii unor bunuri sau mijloace de transport căutate;
- aceasta desfășoară o activitate supusă unor autorizări, avize sau înregistrări ori este implicată într-o procedură legală în fața unei autorități sau instituții publice;
- când încearcă să pătrundă sau se află într-un spațiu în care accesul este controlat;
- cu ocazia unor controale sau razii atunci când sunt căutați infractori sau bunuri provenite din infracțiuni ori chiar acțiuni teroriste;
- când există obligația legală de a stabili identitatea unei persoane.
Cei care vor refuza să se legitimeze vor primi amenzi între 500 și 1.500 de lei (acum se pot da amenzi doar între 100 și 500 de lei). Totuși, cel amendat va avea la dispoziție 15 zile ca să plătească jumătate din minimul amenzii, respectiv 250 de lei.
Atenție! Proiectul de lege NU se aplică momentan. Acesta trebuie aprobat de președintele României prin decret și publicat în Monitorul Oficial pentru a se aplica.