Un grup de 33 de senatori a depus, pe 21 decembrie, la Curtea Constituţională contestaţia referitoare la legea care interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, adoptată în 15 decembrie de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.
Cei 33 de senatori care au semnat contestarea susţin că raţiunea sesizării Curţii Constituţionale „nu vizează interzicerea fumatului în spaţiile publice, ci vizează definiţia «spaţiului public închis»”.
CCR a respins însă, miercuri, contestaţia depusă de cei 33 de senatori.
Conform legii , fumatul este interzis în „orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”.
De asemenea, legea antifumat interzice fumatul în spaţiile de la locul de muncă şi în orice loc de joacă pentru copii, fie că este spaţiu închis sau în aer liber.
Interdicţia se aplică şi în mijloacele de transport în comun, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private.
Fac excepţie celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă. Totodată, fumatul este permis în camere special amenajate, exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale, cu respectarea următoarelor condiţii: să nu fie spaţiu de trecere sau de acces în spaţii publice închise, să fie dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale care să asigure eliminarea fumului din tutun, cu presiune negativă, să fie dotate cu scrumiere şi extinctoare şi amenajate în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind prevenirea şi stingerea incendiilor şi să fie marcate la loc vizibil cu indicatoare: „Cameră pentru fumat”, „Loc pentru fumat”.
Legea interzice şi comercializarea produselor din tutun în unităţile sanitare şi cele de învăţământ, de stat şi private, precum şi vânzarea la bucată a ţigaretelor, ţigărilor de foi şi cigarillos.
Sursa:stiritvr.ro