Cetățenii din anumite localități sau persoanele care au domiciliul pe o stradă ce poartă anumite nume de orașe din România vor fi nevoiți să se adreseze autorităților pentru modificarea anumitor informații din documentele personale. Este vorba, mai exact, despre cei care trăiesc în localități care-și vor schimba denumirea, prin înlocuirea literei „î” cu litera „â”. Măsura este prezentă într-un act normativ ce a fost fost oficializat recent, însă schimbarea actelor se va face la cerere sau atunci când acestea expiră.
Legea nr. 290/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr.2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, ce a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial, prevede, printre altele, modificări privind denumirile anumitor localități din țara noastră. Măsurile cuprinse de actul normativ se vor aplica începând de sâmbătă. Legea urmărește corectarea denumirilor localităților din România, prin aplicarea prevederilor Hotărârii Adunării generale a Academiei Române, din 17 februarie 1993, privind revenirea la „â” și „sunt” în grafia limbii române. Mai exact, se dorește schimbarea denumirilor unităților administrativ-teritoriale (comune, oraşe, municipii şi judeţe), astfel încât să se respecte regulile de scriere trasate de către Academia Română.
După intrarea în vigoare a actului normativ, persoanele care domiciliază în localitățile vizate de aceste modificări vor fi nevoite să-și schimbe o serie de documente, inclusiv actul de identitate, permisul de conducere și pașaportul. Vizate de aceste schimbări sunt și persoanele care locuiesc la adrese ce conțin denumirea localităților amintite anterior. Pentru a nu genera aglomerea instituțiilor statului, legea prevede ca modificarea denumirii localității din actele persoanelor ce locuiesc în acestea să se facă la expirarea documentelor sau la cerere. Astfel, românii care locuiesc în localitățile ce-și vor schimba numele nu vor fi nevoiți să preschimbe actele personale înainte de expirarea valabilității acestora. Totodată, toate actele oficiale emise până la data la care intră această lege în vigoare își vor păstra valabilitatea.