Actul normativ care a adus, spre finalul anului trecut, o serie de schimbări importante pentru operatorii din industria de energie, nu a dus la reducerea, așa cum se anunța la acel moment, a prețului gazelor pentru consumatorii casnici. Potrivit Federaţiei Patronale Petrol şi Gaze (FPPG) factura la gaze nu a scăzut, ci dimpotrivă, a crescut prețul pentru consumatorii industriali, ceea ce s-a reflectat în prețul bunurilor de larg consum. Reprezentanții FPPG consideră că revenirea la o piață liberă a gazelor ar duce la reintroducerea în piață a unui volum de gaze de 4,3 miliarde de m3, volum ce reprezintă, în momentul de față, obligațiile pentru piața reglementată. Ca principal argument pentru plafonarea prețului gazelor se folosește protecția consumatorilor vulnerabili. Totuși, aceștia pot fi protejați, așa cum se întâmplă în mai multe țări din Europa centrală, și în cazul existenței unei piețe libere a gazului.
Reprezentanții FPPG amintesc prin intermediul comunicatului de presă că în 2001, în cadrul ,,negocierilor pentru aderarea la UE, România și-a asumat liberalizarea pieței gazelor până în 2007. Aceasta a avut loc pentru o perioadă scurtă de timp, din 2017 până în decembrie 2018, când, prin introducerea OUG 114, România a regresat în ceea ce privește piața gazelor. În acești ani, împotriva României au fost deschise două proceduri de infringement pe piața gazelor. Impactul zecilor de ani de tergiversări în liberalizare se traduce în paradoxuri cum ar fi acela ca doar 30% din gospodăriile din România sunt conectate la rețeaua de gaze”.
Federația Patronală Petrol și Gaze consideră că este necesară liberalizarea imediată a pieței, prin ,,eliminarea prevederilor OUG 114 referitoare la prețul gazelor, pentru a nu afecta aprovizionarea cu gaze a României. Este necesară, de asemenea, protejarea concretă a consumatorului vulnerabil și implementarea unor programe ample de eficiență energetică, ce au ca efect direct scăderea semnificativă a facturilor la energie”.