Peste 100 de elevi din județul Buzău beneficiază în acest an, de programul „Euro 200“

de Stiri Buzau Media

Programul „Euro 200“ pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare se derulează şi în anul 2019. Pe data de 2 august a fost publicată lista beneficiarilor normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004,privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, pentru anul 2019, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1294/2004 cu modificările si completările ulterioare. Pentru anul 2019, după rezolvarea contestaţiilor, numărul beneficiarilor la nivelul țării este de 4.080. La nivelul județului Buzău, 111 elevi se află pe lista celor care vor beneficia de acest ajutor financiar. Conform datelor publicate pe euro200.edu.ro, majoriatea elevilor buzoieni beneficiari ai acestui program provin din mediul rural.

Beneficiarii acestui program sunt elevii/studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 250 lei/membru de familie. Ajutorul financiar reprezintă echivalentul în lei a 200 de euro pentru un computer, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a lunii precedente, fără a depăşi valoarea computerului achiziţionat. Ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii, iar utilizarea acestor bonuri, se poate face la orice furnizor de profil, în intervalul 24 iulie – 10 octombrie 2019.

Stabilirea numărului de beneficiari se realizează în ordinea crescătoare a venitului brut lunar pe membru de familie, în raport cu bugetul alocat de Ministerul Educaţiei Naționale pentru derularea „Euro 200” în anul 2019 (aproximativ 12 milioane lei). Configuraţia minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziţionarea cărora se acordă sprijinul financiar este următoarea: procesor 2 Ghz, 1 GB RAM si 250 GB hard-disk şi software de bază licenţiat, incluzând un sistem de operare şi un program antivirus.

Programul „Euro 200” se derulează începând cu anul 2004, în baza Legii nr. 269/2004, obiectivele sale fiind stimularea achiziţionării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv crearea de competenţe în utilizarea mijloacelor IT & C. În cei 15 ani de aplicare a programului „Euro 200”, au beneficiat de sprijin pentru achiziţia de computere peste 300.000 de elevi şi studenţi.