
Referindu-se la noul exercițiu bugetar 2021-2027, ministrul Petre Daea a prezentat în linii mari câteva dintre elementele noii Politici Agricole Comune. Pe de altă parte, el a menționat că Planul Național de Dezvoltare Rurală ca și concept, se va stinge în exercițiul 2021-2027. ,,În primul rând vom abandona Planul Național de Dezvoltare Rurală ca și concept, el se va stinge în exercițiul 2021-2027 dat fiind faptul că există un nou concept al Politicii Agricole Comune. Se păstrează cei doi piloni, plățile directe și cel de dezvoltare rurală, dar se topesc într-un nou concept anume acela de ”Plan Strategic Național”, care va aduna la un loc cele două culoare de alimentare europeană, înțelegând FEGA și FEADR. Acestea vor aduna la un loc o decizie de a putea transfera de la un pilon la altul sume care pot alimenta prin Planul Strategic Național dorințele statale, deciziile, dorințele care izvorăsc dintr-o cerință a satului românesc și dintr-o nevoie a fermierului român. Iată deci, că vom fi nevoiți să folosim alte mecanisme, alte instrumente. Pentru aceasta trebuie să ne pregătim și întrebarea se pune cum, pe de-o parte pregătim în lumina dorinței interesului fiecărei țări să facem o Politică Agricolă Comună care să convină tuturor acelora care o compun, să facem instrumente ușoare de lucru și să creăm mecanisme care pot să ducă în final la realizarea obiectivului propus de orice țară, prin Planurile Naționale Strategice”, a subliniat Petre Daea. Potrivit demnitarului principalul obiectiv urmărit pentru noua PAC este trecerea de la conformitate la performanță.

