Potrivit programului actual de guvernare, de la 1 septembrie 2017, ar urma să fie modificat mecanismul pentru colectarea taxei pe valoarea adăugată. Mai exact, se dorește introducerea unei plăți fracționate a TVA, sub denumirea de split payment. Potrivit avocatnet.ro, măsura s-ar putea dovedi nu tocmai inspirată, în contextul în care implementarea ei ar aduce mai multe impedimente companiilor. Principale obstacole cu care s-ar confrunta firmele au fost identificate de specialiști care, anticipează câteva blocaje practice cu aproximativ o lună înainte de posibila intrare în vigoare a dispozițiilor.
,,Începând din septembrie 2017, firmele din România ar urma să își mai deschidă un cont bancar, în care să încaseze doar TVA-ul aferent facturilor emise clienților lor. Crearea unui cont dedicat TVA-ului ar duce la o mai bună colectare a taxelor, în opinia inițiatorilor, sistemul de divizare a plăților urmând să se facă pe modelul altor state europene. Totuși, apariția unui circuit financiar suplimentar, separat de cele deja existente în sistemul actual, ar produce mai multe dezavantaje decât beneficii, în opinia experților în fiscalitate.
Concret, cu o lună înainte de aplicarea noilor prevederi, specialiștii de la Schoenherr au identificat cel puțin cinci blocaje pe care firmele vizate le vor întâlni în practică. Potrivit acestora, primul și cel mare obstacol în implementarea măsurii îl reprezintă timpul scurt rămas până de 1 septembrie 2017, termenul de la care Executivul dorește aplicarea noului sistem. Practic, în cele puțin peste patru săptămâni rămase, firmelor obligate să aplice sistemul split payment le va fi aproape imposibil să aplice noile reguli, mai ales dacă se confruntă cu un volum mare de plăți” mai scrie avocatnet.ro.
Alte piedici majore identificate de specialiști ar fi birocrația excesivă și costurile însemnate. ,,Noul cont dedicat TVA-ului, folosit doar pentru plata acestei taxe la buget sau către furnizori, ar urma să fie deschis la Trezorerie, aspect de altfel normal, în primă fază. Însă, în contextul în care Trezoreria nu oferă servicii de plăți online, specialiștii se întreabă ce vor face companiile, și nu puține, care au de achitat mai multe facturi, zilnic. ,,Altfel spus, dacă avem de achitat TVA pentru 100 de facturi într-o zi, va trebui să ne luăm răbdarea la pachet cu documentele de plată și să ne așezăm la coadă”, anticipează Theodor Artenie, tax directorul de la Schoenherr.
Mergând mai departe cu perspectiva asupra blocajelor pe care le vor întâmpina companiile în cazul aplicării măsurii prezentate, Theodor Artenie se așteaptă ca plățile cu carduri bancare efectuate între persoane înregistrate în scopuri de TVA să nu mai fie posibile, în special din punct de vedere tehnic: ,,Nu putem imagina în acest moment o soluție tehnică prin care să se poată efectua plata cu cardul la comercianți astfel încât să se respecte în același timp niște cerințe care impun plata TVA din alt cont bancar, eventual și cu condiția ca respectiva plată să fie aprobată de o instituție a statului„ mai arată avocatnet.ro.
Un alt impediment în aplicarea mecanismului plății fracționate de TVA este cauzat de costurile pe care le va presupune noul sistem. Măsurile propuse în programul de guvernare nu sunt pentru moment aplicabile. Acestea ar putea fi aprobate printr-o ordonanță a Executivului, în condițiile în care, până la finalul lunii august, parlamentarii sunt în vacanță.