Profesorii cu vechime de peste 25 ani vor beneficia de normă didactică redusă cu 2 ore săptămânal

de Stiri Buzau Media

Cadrele didactice cu vechime în învățământ de peste 25 ani și gradul didactic I vor avea norma de predare redusă cu 2 ore săptămânal, fără a li se diminua din salariu.​

Senatorii au aprobat, luni, un proiect de lege în acest sens, care fusese adoptat tacit, prin depășirea termenului de dezbatere, de către Camera Deputaților.

“Personalul didactic de predare cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, beneficiază de reducerea normei didactice cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului”, prevede proiectul de lege.

Pentru a intra în vigoare, legea trebuie promulgată de președintele Iohannis.