Românii din străinătate vor putea obţine rapid un act echivalent al certificatului de cazier judiciar

de Stiri Buzau Media

pasaportCetăţenii aflaţi în străinătate vor putea să obţină în maximum zece zile, direct de la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, o adeverinţă cu valoare juridică de certificat de cazier judiciar, potrivit unui proiect de act normativ adoptat de Guvern. În momentul de faţă, aceste persoane pot obţine certificatul de cazier judiciar în urma parcurgerii unei proceduri complicate.

Executivul a adoptat marţi un Proiect de ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar. Asta înseamnă că, pentru a se aplica, noile prevederi mai trebuie doar să apară în Monitorul Oficial.

Conform documentului aprobat, în urma verificărilor necesare în bazele de date ale autorităţilor competente, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României vor putea să elibereze adeverinţe cu valoare de certificat de cazier judiciar. Acestea vor putea fi obţinute la cerere, de către cetăţenii români din străinătate, în cel mult zece zile de la solicitare.

În prezent, singura opţiune pe care o au românii din străinătate este, conform Legii nr. 290/2004, eliberarea certificatului de cazier judiciar, prin intermediul misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare, în cel mult 30 de zile de la solicitare. Practic, această variantă va rămâne valabilă în continuare, însă va exista şi posibilitatea obţinerii mai rapide a actului echivalent al certificatului de cazier judiciar.

Avocatnet.ro

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns