S-a inaugurat noua Piață Crâng din Buzău

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:BuzauMedia

 

Sursa foto:BuzauMedia

Veşti bune atât pentru comercianţii, cât şi pentru buzoienii care îşi fac cumpărăturile de la Piaţa Crâng. De acum înainte, ei au parte de o piață agroalimentara nouă  după ce, timp de mai mulți ani, această zonă a fost neglijată de către autorităţi. Lucrările de modernizare a pieţei au durat cinci luni. Acestea au început în toamna anului trecut, dar au fost sistate pe toată perioada iernii. Valoarea investiției a fost de 400.000 de lei. Noua clădire are de toate: tarabe și boxe moderne în care producătorii şi comercianţii îşi vor putea păstra marfa în condiţii optime şi spaţii unde comercianţii de produse lactate îşi vor putea vinde marfa. ,,Incinta e luminoasă, cu ferestre mari pe ambele lungimi, va fi răcoare vara și cald iarna. Există toaletă și mai multe lavoare unde comercianții își vor putea spăla marfa. Piața va funcționa de la șase dimineața până la ora 20.00, mai puțin în weekend când se va închide mai devreme, la ora 15.00”, a declarat directorul SC Piețe, Târguri și Oboare, Daniel August.

Prezent la deschidere, primarul municipiului Buzău Constantin Toma a declarat că modernizări vor mai fi făcute în viitor și la alte piețe agroalimentare din oraș. ,,S-a reușit această piață, s-au făcut și se vor mai face în acest an îmbunătățiri și la Drăgaică, la talcioc cum îi zice lumea. Urmează și oborul de animale, unde sper că vom asfalta în acest an acea stradă de acces plină de gropi și care îndepărta clienții. Urmează Piața Centrală, dar și celelalte piețe mai mici, de cartier, care vor trece de la Urbis Serv la Piețe, Târguri și Oboare”, a menționat Constantin Toma. Taxa de chirie a rămas aceeaşi ca până la modernziarea spaţiului, adică 380 de lei pe lună. Piaţa Crâng deserveşte cartierele Crâng, Spiru Haret, casele din zona Traian Vuia, dar şi o parte dintre locuitorii de pe Bulevardul Mareşal Averescu.