Şofatul cu viteză şi neutilizarea centurii de siguranţă, un fenomen încă prezent pe drumurile din județ

de Stiri Buzau Media

Poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră au aplicat recent, 197 de sancţiuni contravenţionale, au reţinut 5 permise de conducere şi au întocmit două dosare penale. Cele mai multe amenzi au fost emise pentru nerespectarea regimului legal de viteză (59), pentru neutilizarea centurii de siguranţă (41), pentru conducerea unor autovehicule ce prezentau defecţiuni tehnice (11), iar 31 pentru alte abateri comise în trafic. Totodată au fost sancţionaţi şi 12 pietoni şi 8 căruţaşi. Alți 5 șoferi au rămas fără permise de conducere, în două cazuri pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise, alte două pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi un alt caz pentru conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice. Totodată, poliţiştii au întocmit şi două dosare penale unui buzoian şi unui galaţean. Buzoianul, un tânăr de 18 ani a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Buzău fără a poseda permis de conducere, iar gălăţeanul, în vârstă de 52 de ani a fost depistat băut la volanul autoturismului său. El a avut o concentraţie alcoolică de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.