Dragoste cu năbădăi! Cam asta se poate spune despre doi râmniceni care, în repetate rânduri, se certau iar mai apoi se împăcau cu înflăcărare. Numai că de această dată, femeia de 40 de ani, din Râmnicu Sărat, sătulă de scandaluri și bătăi a decis, în urmă cu o lună, să îl părăsească. A fost suficient pentru ca bărbatul, de 43 de ani, de fel tot din Râmnicu Sărat, să își piardă mințile. Acesta a mers la femeie în speranța că se vor împăca și de această dată, așa cum făceau de obicei. Numai că râmniceanca nici nu a vrut să mai audă de el. În urma unui conflict spontan pe care l-a avut cu fosta concubină, în ziua de miercuri, 20 martie, bărbatul ar fi folosit un cuţit rănind-o pe femeie. La scurt timp, el a fugit, speriat probabil de ceea ce făcuse, lăsând-o pe victimă într-o baltă de sânge. Chinuit de remușcări, râmniceanul s-a predat polițiștilor din Focșani. Bărbatul a fost preluat de către polițiștii râmniceni, acesta ajungând mai apoi în arestul IPJ Buzău. În cauză s-a întocmit dosar penal şi cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.
Un râmnicean s-a predat polițiștilor din Focșani, după ce și-a bătut și înjunghiat fosta concubină!
