Agenda lunii iunie stabilită de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) prevede o serie de obligații fiscale pentru contribuabili, dintre care patru au termenul-limită de depunere în ziua de vineri.
Agenda fiscală a Fiscului pentru luna în curs stabilește ziua de 10 iunie ca termen pentru depunerea a patru declarații, după cum urmează:
Declarația de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică, Formularul 010. Se depune de către persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire şi a cărei cifră de afaceri este mai mare sau egală cu plafonul de scutire trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, în termen de 10 zile de la data atingerii ori depăşirii plafonului. Data atingerii sau depăşirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins ori depăşit.
Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice române, Formularul 020. Se depune de persoanele fizice, altele decât cele care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, care au obligaţia să se înregistreze în scopuri de TVA în termen de 10 zile de la data atingerii ori depăşirii plafonului legal de scutire. Data atingerii sau depăşirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins ori depăşit.
Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, Formularul 070. Se depune de persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire. Data atingerii sau depăşirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins ori depăşit.
Declaratia de mențiuni privind anularea înregistrării de TVA în cazul persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul Fiscal, care în cursul unui an calendaristic nu depăşesc plafonul de scutire prevăzut la art. 310 din Codul Fiscal, calculat proporţional cu perioada scursă de la începutul anului, Formularul 096. Se depune de către persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul Fiscal, care în cursul unui an calendaristic nu depăşeşte plafonul de scutire prevăzut pentru întreprinderi mici, conform art. 310 alin. (1), respectiv alin. (5) din Codul Fiscal.
Fiecare formular trebuie completat în două exemplare, înscriindu‐se cu majuscule toate datele prevăzute.
Un exemplar se va depune la registratura organului fiscal competent sau se va comunica prin poștă, cu confirmare de primire, în timp ce al doilea exemplar va fi păstrat de către persoana impozabilă.
Următoarele termene pentru depunerea declarațiilor și plata taxelor în luna iunie vor fi zilele de 15 și 27. Astfel, pe lângă formularele și plățile efectuate în mod regulat, trebuie achitată și contribuția de asigurări sociale de sănătate, trimestrul II 2016, impozitul pe venit – plată anticipată, trimestrul II, precum și taxa anuală pentru autorizația de exploatare a jocurilor de noroc, aferentă trimestrului următor.
Sursă avocatnet.ro