24 ianuarie 1859: Unirea principatelor Române

de Stiri Buzau Media

172Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1918), a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea și reprezintă unirea statelor : Moldova și Țara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească. Totuși, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune. La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, aducându-le într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.

Din ziua Unirii Moldovei cu Ţara Românească, Mica Unire, fără de care nici Marea Unire din 1918 nu s-ar fi realizat, statul român a intrat în perioada sa modernă, prin reformele începute sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, şi a făcut primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român. Generaţia de intelectuali patrioţi care a realizat Unirea din 1859 a avut meritul de a fi putut impune un spirit deschis către ideile de unitate, libertate şi fraternitate născute de Revoluţia franceză de la 1789, pentru care mulţi dintre ei luptaseră pe baricadele revoluţiilor de la 1848 din Europa. Marii unionişti Mihail Kogălniceanu, I.C. Brătianu, Al. I. Cuza, Vasile Alecsandri, Costache Negri au avut intuiţia diplomatică de a alege momentul cel mai bun pentru proclamarea Unirii Principatelor Române, conform voinţei patrioţilor din Moldova şi Ţara Românească.

Sursa: Wikipedia/Adevarul.ro

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns