
La Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău au fost înregistrate anul trecut 68 de accidente de muncă, cu 73 de accidentaţi. 8 persoane din rândul salariaţilor accidentaţi au decedat, iar ceilalţi 65 au rămas cu incapacitate temporară de muncă.
Accidentelor de muncă li se adaugă şi bolile profesionale confirmate de Direcţia de Sănătate Publică Buzău, conform căreia în judeţul Buzău se înregistrează 2 cazuri de azbestoză, 2 cazuri de astm bronşic profesional, 5 cazuri de discopatie lombară profesională, un caz de silicoză, un caz de hipoacuzie bilaterală și unul de aspergiloză bronhopulmonară profesională.

