ACCIDENT FEROVIAR LA CLONDIRU, JUDEȚUL BUZĂU. O MAȘINĂ A FOST LOVITĂ DE UN TREN

de Stiri Buzau Media

   Din primele date, accidentul s-a produs în jurul orei 15.00, în halta de la Clondiru. Un șofer,  în vârstă de 27 de ani, din Clondiru, în timp ce se deplasa pe DJ 203 C, spre DN1B,  a forțat trecerea peste șinele de cale ferată, deși în zonă se aflau semnale acustice care anunțau trecerea unui tren, iar mecanicul locomotivei a declanșat sirena pentru a-l atenționa. Mașina a fost acroșată în partea din față de tren, un Regio care circula pe ruta București Nord – Buzău. În urma impactului a rezultat rănirea șoferului. Sosiți la locul accidentului, medicii de la Ambulanță i-au acordat primele îngrijiri buzoianului, care a refuzat transportarea la spital. Traficul feroviar în zonă a fost oprit. Oamenii legii au catalogat accidentul ca fiind o tamponare. Niciun călător nu a fost rănit.

Știri despre: