Este alertă de meningită în comuna buzoiană Râmnicelu, după decesul a doi copii, cu aceleași simptome. Este vorba despre un copil în vârstă de un an, iar celălalt, de trei ani și jumătate, în cazul cărora medicii pediatri suspectează că ar fi vorba de meningită bacteriană.
Cele două cazuri au fost consemnate la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat, dar suspiciunea existenței unui focar de meningită în zona Râmnicelu a fost sesizată și de medicii Spitalului Județean de Urgență Buzău, după ce mai mulți copii au ajuns la spital cu simptomatologie specifică bolii meningococice.
Cele două familii, cadrele medicale care i-au îngrijit pe copilași și alți membri din comunitatea din Râmnicelu sunt acum sub supraveghere, iar DSP Buzău a demarat o anchetă epidemiologică.
Medicii atrag atenția că meningita este o afecțiune cauzată de o infecție virală sau bacteriană, în care meningele, cele trei membrane care învelesc creierul și îl protejează împotriva expunerii rapide la agenții externi, se inflamează.