Anchetă la Ambulanță după ce o femeie de 73 de ani a murit în stradă. Martorii spun că salvarea a venit prea târziu

de Stiri Buzau Media

sajAnchetă la Serviciul Județean de Ambulanță după ce salvarea ar fi ajuns prea târziu joi seară la o intervenție în urma unui apel la 112 prin care s-a cerut deplasarea unui echipaj pentru preluarea unei femei prăbușite pe stradă. Incidentul s-a petrecut aseară într-o stație de autobuz din Unirii Sud. Unei femei de 73 de ani i s-a făcut brusc rău și a căzut pe caldarâm. martori la incident au sunat la 112, însă ambulanța ar fi ajuns după 30 de minute de la sesizare. Femeii i-au fost aplicate manevre de resuscitare însă fără rezultat. Cel mai probabil, femeia a suferit un infarct miocardic.

reprezentanții SAJ Buzău spun că reperele date de apelanți au fost neclare. „Noi ne-am autosesizat după raportul de gardă de dimineață. Se spune că ambulanța a întârziat mult, dar, de fapt, ar fi vorba despre aproximativ 6 minute de întârziere. Acest lucru a fost cauzat de reperele neclare date de cei care au alertat. Se pare că a fost o problemă de la dispecerat iar cei de acolo dau acum o notă explicativă. Toate datele sunt puse acum cap la cap”, a precizat purtătorul de cuvânt al SAJ Buzău, Rodica Corneci.