ANGAJĂRILE LA STAT SUNT ÎNGHEȚATE

de Stiri Buzau Media

 Guvernul ar putea aproba joi, proiectul de Ordonanță de Urgență prin care să se suspende, până la 31 decembrie 2017, ocuparea prin concurs a posturilor vacante din autoritățile și instituțiile publice centrale. Executivul a justificat luarea acestei măsuri prin realizarea unei analize privind necesarul de personal și eficiența managmentului resurselor umane. Totodată, se are în vedere și raționalizarea cheltuielilor publice, prin blocarea posturilor din administrația publică până la 31 decembrie 2017.

Proiectul mai prevede și unele excepții. Mai exact, se vorbește despre domenii în care ar urma să se poată face angajări până la sfârșitul anului. Ne referim aici la sistemul judiciar, diplomație și atragerea de fonduri europene. Posturile de înalți funcționari publici nu sunt nici ele vizate de interdicție. De asemenea, pentru posturile pentru care s-au demarat deja procedurile vor fi continuate demersurile de angajare.

Din datele Ministerului Finanțelor Publice, în luna mai, erau angajate la stat aproape 1,2 milioane de persoane. Dintre acestea, peste 500.000 de persoane lucrau în administrația publică centrală, iar aproape 600.000 de persoane în administrația publică locală. Prim-ministrul Tudose a anunțat că nu se vor face disponibilizări.

 

Știri despre: