Vremea se strică. Începând de joi de la ora 16.00, apar ploile ce vor fi însoțite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului. Instabilitatea atmosferică se va manifesta la nivelul întregii țări și va persista până sâmbătă la ora 13.00.
Meteorologii spun că în acest interval, vor fi perioade de timp cu averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, mai ales în regiunile sud-estice, estice şi zona de munte, iar vineri, 25 septembrie, în jumătatea de vest a ţării. Cantităţile de apă vor depăşi local 10-15 l/mp şi izolat 25-30 l/mp. Vor fi condiţii de grindină.