Burada nu se lasă demisionat de la Urbis. S-a internat într-un spital din București

de Stiri Buzau Media

burada-1Petre Burada ține cu dinții de scaunul de director la URBIS SERV. Acesta nu și-a dat demisia așa cum i s-a cerut, ci s-a internat într-un spital din București, semn că nu intenționează să părăsească prea curând funcția. Astfel că instalarea inginerului Nicolae Frângulescu la conducerea societății, cum a  stabilit  noua conducere a Primăriei Buzău, nu poate fi pusă în practică. De curând, Burada ca și directorul de la Compania de Apă, Ionel Tescaru, și-a prelungit contractul de management cu încă patru ani, iar pentru schimbarea directorului Urbis Serv, ca şi în cazul Companiei de Apă, va trebui modificată întâi componența Consiliului de Administraţie. În plus, situaţia financiară de la Urbis este gravă, bugetul pe 2016 fiind cheltuit deja. „Trebuie să venim cu un nou buget, cu bani puțini, astfel încât să putem repara gropile și întreține spațiile verzi la minimul posibil. La Urbis este următorul mod de lucru – întâi se face strada și se vine cu factura, fără devize înainte fără absolut nimic.Cât vrea domnul Burada să treacă, atât trece dumnealui”, a precizat primarul Constantin Toma pentru tvbuzau.