Buzăul ar putea deveni complet nepoluat, cu bani de la Uniunea Europeană

de Stiri Buzau Media

Buzăul are oportunitatea de a fi nu doar un “oraș deschis”, ci și un oraș curat. Mai precis, municipiul Buzău are șansa de a deveni unul din cele 100 de orașe ale Europei neutre în privința emisiilor de carbon până în 2030.

La nivelul întregii Uniuni Europene au fost selectate într-o primă fază 362 de orașe, din care, în final, se vor alege 100. Din România, au fost declarate eligibile 11 municipii: Alba-Iulia, Bistrița, Brașov, Buzău, Cluj–Napoca, Piatra Neamț, Râmnicu Vâlcea, Roman, Suceava, Timișoara și Tulcea. Comisia Europeană va anunța lista celor 100 de orașe din Europa acceptate în programul prin care vor deveni neutre în privința emisiilor de carbon chiar în această lună.

Orașele selectate vor avea numeroase beneficii, dar în primul rând, vor avea beneficii de milioane de euro. Deja Uniunea Europeană a alocat pentru cele 100 de orașe un buget de 360 mililioane de euro. De asemenea, orașele selectate vor beneficia de asistența Comisiei Europene pentru atragerea de finanțări externe.

Știri despre: ,