
Marţi, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în toate regiunile. Mai ales după orele amiezii, vor fi înnorări si pe arii extinse averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat chiar vijelii. Ploile vor avea şi caracter torenţial, cantităţile de apă vor fi local însemnate şi va cădea grindină. Temperaturile maxime, în scădere în jumătatea de vest a ţării, se vor încadra între 19 în delta şi în Dealurile de Vest şi 27 de grade în sud-est.
Miercuri şi joi, vremea va continua să fie instabilă, cu ploi în majoritatea regiunilor. Acestea vor fi mai intense în partea de sud-est a teritoriului şi la munte, unde local se vor cumula cantităţi de apă însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 25 de grade. Spre sfârşitul săptămânii însă ploile se mai răresc, urmând a-şi face apariţia după-amiază şi seară cu precădere în zonele de munte, iar vremea va intră într-un proces de încălzire, urmând a se înregistra valori termice mai ridicate decât cele climatologic specifice acestei perioade din an, mai ales în vest şi centru.


