Caniculă și disconfort termic până la sfârșitul săptămânii. Ce trebuie să faceți pentru a evita disconfortul creat de temperaturile ridicate

de Stiri Buzau Media

canicula-adevarul.ro_-610x300Până pe 31 iulie, în regiunile extra-carpatice, valul de căldură se va intensifica, au anunțat meteorologii.

În zonele de câmpie și podiș din Oltenia, Muntenia, Moldova și Dobrogea, vremea va fi caniculară, iar la orele prânzului se vor înregistra local temperaturi maxime de 36 — 37 de grade. În cursul nopților, minimele termice se vor situa în jurul a 20 de grade.

Disconfortul termic va fi accentuat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități în Câmpia Română, dar pe arii restrânse și în restul teritoriului.

Pe de altă parte, ANM precizează că instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată. Local, vor fi averse, izolat torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, posibil, grindină, în zilele de joi și vineri (28 și 29 iulie), mai ales în regiunile vestice, nordice și centrale, iar sâmbătă și duminică (30 și 31 iulie) îndeosebi în est, centru și zona de munte.

Există câteva sfaturi pe care experţii le dau celor care vor să evite disconfortul creat de temperaturile ridicate:

1. Dacă faci exerciţii fizice când este caniculă, trebuie să ai răbdare până când corpul tău se obişnuieşte cu temperatura aerului, să îl ajuţi în acest sens cu apă rece şi, cel mai indicat, să îţi faci antrenamentele alături de un partener.

2. Consumă băuturi pe bază de gheaţă, cum ar fi „Granita”.

Când temperaturile sunt ridicate, băuturile reci ajută corpul să se adapteze căldurii excesive, scrie Gândul.

3. Poartă prosoape reci în jurul gâtului, aşa cum fac atleţii. Acest lucru te va ajuta să combaţi disconfortul cauzat de caniculă.

4. Fă-ţi o baie la cap cu apă rece.

5. O serie de studii arată că băuturile energizante folosite de sportivi pot fi eficiente în ceea ce priveşte hidratarea în cazul copiilor, datorită aromelor pe care le conţin şi cărora cei mici nu le pot rezista.

6. Avem nevoie de apă, însă nu este indicat să exagerăm cu cantitatea de apă consumată.

7. Limonada are un gust bun şi este rece, deci, este perfectă pentru hidratare şi menţinere a confortului termic în organism.

8. Ultimul, dar nu cel din urmă, aspect de care trebuie să avem grijă pe timpul verii este să încercăm să păstrăm răcoare în dormitor pentru a ne putea odihni corespunzător.