Situată în zona înaltă de deal din Subcarpații de Cubură, în valea Sărățelului, comuna Cănești oferă ea însăși un spectacol vizual prin meleagurile de poveste pe care este așezată.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna era arondată plaiului Pârscov, din județul Buzău. La acea vreme, era formată din satele Glodu, Gonțești, Negoșina, Păcurile, Pârlita, Poenari, Pletari, Șuchea și Valea Verzei, totalizând 1570 de locuitori. Satul Cănești era în acel moment pe cale de dispariție, din cauza unei alunecări de teren care îi obligase pe localnici să se mute în cătunul Pârlita (care mai târziu avea să-și ia el însuși numele de Cănești).
În 1950, a fost inclusă în raionul Cărpiniștea al regiunii Buzău, și apoi (după 1952) în raionul Buzău din regiunea Ploiești. În 1968, comuna a revenit la județul Buzău, reînființat și având actuala componență, după ce satele Glodu-Petcari și Poiana Pletari au fost transferate comunei Chiliile.
Unicul obiectiv din comuna Cănești inclus pe lista monumentelor istorice din județul Buzău, este situl arheologic de interes local din zona „Valea Largă” de lângă satul Șuchea. El cuprinde o așezare din Epoca Bronzului, aparținând culturii Monteoru (mileniile al III-lea–al II-lea î.e.n.).
Pe această scenă a frumuseților naturale, date de pitorescul desăvârșit al peisajului, sunteți invitați cu mic, cu mare, la sărbătoarea localității Cănești, sâmbătă, de Sfânta Maria, începând cu orele 14.00. Dealurile vor răsuna de cântec, joc și voie bună, la care-și vor da concursul artiști de seamă ai cântecului de petrecere și nu numai.
Lorena, Jean de la Craiova, Nemuritorii,Kronos, Teodora Bârsan, Ion Băicuș, Filofteia Drăghici, Loredana Răduță, Alexandru Petcu, Alexandra Pascu, Luminița Scântei, Maria Chiojdoiu, vor susține recitaluri de neuitat pentru cei ce vor fi prezenți la spectacol.
Acompaniamentul va fi asigurat de ORCHESTRA CENTRULUI JUDEȚEAN DE CULTURĂ ȘI ARTĂ BUZĂU.
Momentul de spectacol nocturn va fi asigurat de FOCUL DE ARTIFICII care va marca finalul petrecerii câmpenești.