Astăzi, în plenul Senatului României, printre voturi, proceduri și ritmul
bine cunoscut al unei zile parlamentare, am strecurat un gest care ține mai
mult de viitor decât de agendă: depunerea unei propuneri legislative pentru
instituirea zilei de 22 ianuarie ca Ziua Națională Ana Aslan.
Nu a fost un demers solitar. A fost construit cu răbdare, argumente și,
poate cel mai important, cu susținere din toate direcțiile politice.
Uneori, cele mai solide punți nu se construiesc între ideologii, ci în
jurul valorilor care nu au culoare de partid: știința, sănătatea,
demnitatea.
Pentru colegii mei din medicină: știm că prevenția nu face zgomot, dar
schimbă destine.
Pentru mediul academic: rigoarea de azi este progresul de mâine.
Pentru cei care ne arată, zi de zi, ce înseamnă experiența trăită: nu
vorbim despre vârstă, ci despre capital uman în forma lui cea mai rafinată.
Această zi trebuie să fie, în primul rând, despre ei, despre seniorii
noștri, nu doar ca beneficiari ai grijii, ci ca parteneri activi ai
societății, cărora le datorăm respect real și oportunități concrete de
implicare, pentru că îmbătrânirea activă nu este un concept, ci o formă de
continuitate a valorii.
Dacă Ana Aslan ne-a învățat ceva, este că timpul nu trebuie doar măsurat,
ci înțeles și valorificat. Iar o societate care își respectă seniorii nu
îmbătrânește, evoluează.
Astăzi am depus o propunere legislativă.
Mâine, sper, vom marca o convingere națională.
22 ianuarie nu trebuie să rămână doar o dată în calendar, ci să devină un
reper al felului în care alegem să ne respectăm trecutul și să ne construim
viitorul.
Pentru că, în cele din urmă, modul în care avem grijă de seniorii noștri
spune cel mai clar cine suntem ca societate.
