Chirii majorate pentru piețari de la 1 ianuarie 2017. Comercianții vor plăti și o garanție

de Stiri Buzau Media

piata-3Comercianţii din pieţele administrate de SC Pieţe, Târguri şi Oboare – mai au la dispoziţie două săptămâni pentru a-şi reînnoi contractele de închiriere așa cum au stabilit reprezentanții societății Primăriei.

Pe lângă chiriile majorate cu 3%, negustorii vor fi obligaţi să plătească şi o garanţie la semnarea noilor contracte. Protestele organizate săptămâna aceasta nu le-au adus un câştig de cauză vânzătorilor din Piața Centrală și nici discuțiile cu conducerea de la SC Pieţe, Târguri şi Oboare.  

Revoltaţi, pieţarii care au mers vineri în biroul directorului de la Pieţe Tîrguri şi Oboare vor să radicalizeze protestul iniţiat şi cer tututor comercianţilor să nu încheie noile contracte. În replică, directorul societăţii care are în grijă Piaţa Centrală spune că nu se va renunţa nicidecum la idea de a cere comercianţilor garanţii deoarece este o măsură administrativă perfect legală pentru a reduce debitele.

Discuţiile au continuat la sediul Primăriei unde o delegaţie formată din cinci comercianţi a mers în biroul viceprimarului, Andrei Neder.

Un comerciant din Piaţa Centrală din municipiul Buzău plăteşte lunar o taxă care depăşeşte 350 de lei. În ianuarie 2017 proprietarii de tarabe vor de plătit dublul acestei sume dacă această garanție va fi menținută.