ACȚIUNE PREVENTIVĂ, PE LINIE RUTIERĂ, ÎN SCOPUL PREVENIRII ACCIDENTELOR PRODUSE PE FONDUL OBOSELII LA VOLAN
În această dimineaţă, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Buzău au organizat o acțiune preventiv – informativă pe DN2E85 în localitatea Poșta Câlnău, în scopul prevenirii accidentelor produse pe fondul oboselii la volan.
Întrucât oboseala la volan reprezintă una din principalele cauze generatoare de accidente rutiere, polițiștii buzoieni, au oprit în trafic autovehicule înmatriculate în alte județe sau în alte state și care aveau de parcurs o distanță considerabilă, oferindu-le conducătorilor auto o cafea, dar și o pauză binevenită.
Activitatea a cuprins discuţii legate de riscurile acumulării oboselii la volan şi de necesitatea ca şoferii să oprească pentru odihnă și le-a fost adus la cunoștință faptul că, simptomele de oboseală duc la scăderea timpului de reacție, a vederii, a performanței și vigilenței și induc stare de somnolență.
Astfel de activități vor fi desfășurate în continuare pentru conștientizarea de către conducătorii auto a riscului la care se expun dacă conduc autovehicule în stare de oboseală.
Totodată având în vedere instalarea sezonului rece şi pentru a evita producerea unor tragedii, le recomandăm şoferilor:
– să se intereseze de starea carosabilului și condițiile meteo-rutiere și să nu pornească la drum având autovehiculul neechipat corespunzător (anvelope de iarnă, săculeț de nisip, lopată, asigurarea stării tehnice a autovehiculului, funcționarea optimă a instalației de climatizare);
– utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
– de asemenea, atragem atenţia asupra manevrei de depăşire, considerată a fi manevra cu gradul cel mai ridicat de dificultate. Dacă un partener de trafic s-a angajat într-o depăşire hazardată, trebuie încetinită viteza, facilitându-i astfel reintrarea, fără pericol pe partea dreaptă.