În această perioadă, efectivele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău acţionează pentru prevenirea tăierilor ilegale de brazi şi molizi activităţile fiind desfăşurate în colaborare cu Garda Forestieră, Direcţia Silvică Buzău şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău.
Sunt efectuate controale atât în pieţele, târgurile şi oboarele de pe raza judeţului cât şi în fondul forestier şi pe drumurile publice.
Ieri, 9 decembrie, poliţiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul Combaterea Delictelor Silvice au efectuat verificări la un punct de lucru din municipiul Buzău și au luat măsura indisponibilizării a 148 brazi – „pomi de Crăciun” întrucât administratorul nu a putut prezenta toate documentele silvice cu regim special de provenienţă şi de legalitate a funcţionării punctului de lucru.
În ziua de 10 decembrie a.c., vor fi verificate documentele silvice şi contabile în vederea definitivării controlului şi luării măsurilor legale ce se impun.
Polițiștii reamintesc condițiile legale pentru transportul și comercializarea „pomilor de Crăciun”:
– societatea sau persoana fizică autorizată trebuie să dețină în obiectul de activitate codul CAEN corespunzător iar locul în care își desfășoară activitatea să fie autorizat din punct de vedere silvic;
– să dețină Acord eliberat de Garda Forestiera pentru distribuirea formularelor silvice cu regim special;
– să dețină Registru de evidență intrări/ieșiri material lemnoase completat la zi;
– să dețină Avize de însoțire a materialului lemnos cu regim silvic;
– transportul brazilor de Crăciun de la furnizor sau locul de depozitare spre locul de comercializare se face numai cu aviz de însoțire a materialului lemnos completat corespunzător și din care să rezulte proveniența legală;
– la fiecare vânzare a unui număr de peste 10 bucăți „pomi de Crăciun” trebuie să fie eliberat aviz de însoțire a materialului lemnos și documente fiscale, în toate celelalte cazuri, vânzarea va fi efectuată doar în baza documentelor fiscale.