Concursul pentru funcţiile de conducere din DGASPC Buzău, reluat. Examenul scris, programat peste o lună

de Stiri Buzau Media

Concursul pentru funcțiile de conducere de la Direcția de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău a fost reluat. ANFP a afişat vineri pe site-ul propriu condiţiile concursului de recrutare pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere vacanţe de director executiv, director executiv adjunct (economic) şi director executiv adjunct din cadrul DGASPC Buzău.

Concursul se va desfășura la sediul ANFP din București, iar dosarele de înscriere la concurs se pot depune în termen de 20 zile de la dată publicării în Monitorul Oficial, partea a III-a, la sediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Prima probă a concursului este cea scrisă și este programată pentru 20.06.2017, ora 10:00.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţiile de participare sunt:
* pentru funcţiile publice de conducere de director executiv şi director executiv adjunct:
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în unul dintre următoarele domenii: psihologie, sociologie, asistenţă socială, ştiinţe umaniste, ştiinţe administrative, ştiinţe juridice, ştiinţe economice, medicină. Pot participa la concurs şi absolvenţii cu studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în alte domenii, cu condiţia să fi absolvit studii postuniversitare sau studii de masterat în unul dintre domeniile precizate, precum şi programe de formare şi perfecţionare în administraţia publică;
– studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
– vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 3 ani;

* pentru funcţia publică de conducere de director executiv adjunct (economic):
studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în ştiinţe economice;
studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management, ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 3 ani.

Conducerea Consiliului Județean Buzău a scos la concurs posturile de conducere de la DGASPC în urma scandalului iscat din cauza deciziilor de luare în plasament în regim de urgență a unor copii cu deficiențe din mai multe județe din țară, ca măsură pentru decontarea cheltuielilor cu cazarea și masa.

La concursul din aprilie, niciun concurent pentru cele trei funcţii de conducere ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău nu a trecut de proba scrisă a examenului. Candidaţii rămaşi în cursă nu au reuşit să acumuleze punctajul minim necesar pentru a accede pe funcţia vizată. Înainte de examenul programat pe 11 aprilie la Bucureşti, la Agenţia Naţională a Funcţionarior Publici, doi dintre candidaţii care trecuseră de proba de selecţie a dosarelor s-a retras. Primul a fost Eduard Nicolescu, directorul Centrului de Recuperare, Reabilitare şi Educaţe Specială, instituţie subordonată Primăriei Buzău. Ulterior a anunţat că se retrage din concurs şi Sorin Leonte, director al Centrului nr. 10 pentru copilul cu deficienţe de auz. În aceste condiţii, lupta pentru funcţia de director executiv al DGASPC urma să se dea între Loredana Elena Dorobanţu, care, în prezent, este şeful Serviciului Monitorizare al DGASPC şi Luminiţa Dobrin, inspector la DGASPC Dâmboviţa. Surprinzător este însă că nici Luminiţa Dobrin nu a mai intrat în sala unde urma să susţină proba scrisă. Niciun concurent pentru cele trei funcţii de conducere ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău nu a trecut însă de proba scrisă a examenului. Loredana Dorobanţu, care a candidat pentru funcţia de director executiv, a obţinut 50 de puncte, Mihaela Cojocea, care aspira la funcţia de director executiv adjunct economic, a fost notată cu 59 de puncte, în timp ce Mihai Pârvu a obţinut 65 de puncte în tentativa sa de a primi postul de director executiv adjunct asistenţă socială.

Știri despre: