Dragi buzoieni,
Ieri 1 august și azi duminică 2 august se desfășoară la Buzău, în Parcul Tineretului, un eveniment deosebit, aflat la a șasea ediție, ,,Vâslim la caiace și zâmbim fără limite”.
Este o competiție de terapie prin sport pentru persoanele cu dizabilități din toată țara!
Sunt angrenați vreo 2000 de oameni și este minunat că Buzăul este iată un oraș deschis și zâmbetului, pentru oameni care în general nu prea ies din casă.
Seara de 1 august a fost extraordinară prin două spectacole deosebite cu drone și raze laser. Toată lumea a fost fericită!
Mulțumesc doamnei Paula Ispas și echipei sale pentru ceea ce reușesc să facă pentru semenii noștri cu dizabilități, pentru Buzău și pentru țară!
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău

