Deputatul Adrian Mocanu despre colegul Marcel Ciolacu: „omul potrivit la locul potrivit”

de Stiri Buzau Media
adrian mocanu
Foto: adevarul.ro
adrian mocanu
Foto: adevarul.ro

Deputatul PSD Adrian Mocanu vine cu precizări după ce surse de presă au dezvăluit că acesta i-ar fi pus bețe în roate deputatului Marcel Ciolacu în lupta pentru câștigarea unui nou mandat de secretar în Biroul Permanent al Camerei Deputaților. Mocanu neagă că ar fi acționat astfel încât Ciolacu să nu câștige, mai mult susține că i-ar fi dat votul colegului deputat de la Buzău.

Iată ce transmite într-un comunicat de presă deputatul PSD Adrian Mocanu după câștigarea de către Ciolacu a postului de secretar la deputăție:

„In publicatiile locale a aparut de curand informatia ca as fi orchestrat un joc politic menit sa submineze candidatura colegului meu, deputatul Marcel Ciolacu, la functia de secretar al Biroului Permanent al Camerei Deputatilor. Informatia respectiva este falsa si cel care a pus-o la dispozitia presei are interesul de a crea o mica diversiune in partid.

Votul meu de luni a fost pentru domnul Marcel Ciolacu si nu pentru altcineva. Fac aceasta precizare pentru ca opinia publica sa inteleaga ca intotdeauna mi-am dorit ca Buzaul sa fie bine reprezentat in structurile centrale, atat in cele administrative, cat si in cele politice si nu m-am abatut de la aceasta idee chiar daca au fost cazuri in care nu eram de aceeasi parte a baricadei cu unele nominalizari. In acest caz, am convingerea ca domnul Ciolacu este potrivit pentru pozitia de secretar. Este o functie pentru  care avem nevoie de o persoana disciplinata, punctuala si capabila sa indeplineasca toate formalitatile birocratice care i se solicita. Colegul meu a demonstrat ca s-a achitat de toate sarcinile administrative pe care le-a avut si cred ca va fi un bun secretar si de acum inainte. Nu am avut niciun motiv sa ma impotrivesc candidaturii sale la votul pentru functia de secretar al Biroului Permanent al Camerei Deputatilor, pentru ca deputatul Marcel Ciolacu este, in acest caz, omul potrivit la locul potrivit.”

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns