Ultimul act al fazei județene din Regiunea 4 a Cupei României se dispută azi, de la ora 17:00, pe Arena Olimpia din Râmnicu-Sărat. Se întâlnesc Recolta Sălcioara și Voința Lanurile într-o partidă care se anunță a fi extrem de disputată. Trupa din Ghergheasa, lider autoritar în seria a 3-a a ligii a V-A cu 52 de puncte, la mare distanță de locul secund, este ca și promovată în primul eșalon al fotbalului județean. Voința Lanurile, specialistă a Cupei României, vine din postura deținătoarei trofeului, după ce s-a impus în finală vara trecută, în fața celor de la Team Săgeata.