Ploaia de aseară a făcut prăpăd la Rm. Sărat. Având în vedere cantităţile importante de precipitaţii căzute, într-un interval scurt de timp, în municipiu au fost inundate 17 gospodării, precum şi subsolurile Spitalului Municipal, respectiv Muzeului Rm. Sărat.
În această perioadă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău a dispus măsura creşterii capacităţii operaţionale la nivelul Detaşamentul de Pompieri Râmnicu Sărat, în sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale şi populaţiei din zona afectată intervenind, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor negative, aproximativ 40 de pompieri, cu 3 autospeciale şi 11 motopompe. Totodată, evoluţia fenomenelor meteorologice este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional Judeţean al I.S.U. Buzău, în contextul avertizării meteorologice Cod Portocaliu, pentru intervalul 24.05 ora 22:00 – 25.05 ora 15:00, fiind activată Grupa Operativă pentru conducerea şi coordonarea intervenţiilor – precizează ISU Buzău într-un comunicat de presă.