PSD vrea să obțină, la Buzău, cel mai bun scor din țară. Este anunțul
făcut, joi, de liderii social-democrați buzoieni la depunerea oficială
a celor 14 candidaturi la Senat și Camera Deputaților, pentru
alegerile din 1 decembrie.
Așa cum era de așteptat, actualul premier al României și candidat la
alegerile prezidențiale, Marcel Ciolacu deschide lista candidaților
PSD pentru Camera Deputaților. Următoarele locuri sunt ocupate de
actualul președinte al Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil
Neagu, de deputatul Romeo Lungu și de viceprimarul municipiului Buzău,
Oana Matache. Lista este completată de Florin Ceparu, administratorul
public al municipiului Râmnicu Sărat, Teodor Cojocaru, consilier local
în Buzău, Eduard Coman, șeful OPC Buzău, Briana Ioniță, consilier
județean, și Dan Popescu, inspector școlar județean adjunct.
La Senat, lista PSD Buzău este deschisă de Lucian Romașcanu,
președintele ales al Consiliului Județean Buzău. El este urmat de
buzoianca Carmen Orban, medic la Spitalul Universitar București și
consilier al actualului premier și de deputatul Laurențiu Țepeluș. Pe
pozițiile 4 și 5 la Senat se află Claudiu Damian, actualul manager al
Spitalului Județean Buzău, și Claudia Roșioru, medic psiholog.
După depunerea candidaturilor, liderul PSD Buzău, senatorul Lucian
Romașcanu a declarat că în proporție de 99,99% va rămâne la Buzău,
ceea ce înseamnă că va alege funcția de președinte al Consiliului
Județean, pe care și-a adjudecat-o la alegerile din iunie. El a
precizat că a acceptat să candideze și la alegerile parlamentare, ca
parte a unei strategii politice de atragere a cât mai multor voturi
pentru tabăra social-democrată.