Buzoienii plătesc mai mult pentru gunoi, din cauza prețului carburanților!

de Stiri Buzau Media

Scumpirea accelerată a carburanților majorează déjà facturile pe care
buzoienii le plătesc, lună de lună. De la 1 iulie, tariful pentru
ridicarea gunoiului s-a majorat cu 7%, de la 33.67 de lei, la 36.06
lei de persoană. Pentru o familie normală, această înseamnă o
cheltuială în plus de aproape 10 lei pe lună, iar pentru o familie cu
patru persoane, chiar mai mare.

Conducerea firmei de salubrizare susține că majorarea este
justificată, în contextul în care prețul carburanților a tot crescut.
Spre exemplu, în acest an, până la 1 iulie, prețul motorinei s-a
majorat cu aproape 41%. Această creștere a condus la majorarea
semnificativă a costurilor de operare a companiei, în condițiile în
care, doar în municipiul Buzău, se consumă în medie, lunar, 32 de
tone de motorină pentru colectarea gunoiului. La aceste costuri se
adaugă și creșterea cheltuielilor cu forța de muncă, după majorarea
salariului minim brut, de la 4.050, la 4.325 de lei, și având în
vedere că aproape 60% dintre angajații companiei sunt plătiți cu
salariul minim.

Reprezentanții firmei de salubrizare precizează că nu este exclus ca
tarifele să mai fie majorate, până la finalul acestui an, dacă prețul
carburanților va continua să crească în perioada următoare.