Cursă pentru realizarea Centrului integrat de colectare separată a deşeurilor, din Buzău!

de Stiri Buzau Media

Cursa contra-cronometru a Primăriei Buzău, pentru a nu pierde
finanțarea cu bani europeni a unui proiect extrem de important. Este
vorba despre construcția unui centru integrat de colectare separată a
deşeurilor prin aport voluntar, investiție finanțată cu aproape 40 de
milioane de lei, prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Conform regulilor PNRR, pentru a nu pierde finanțarea, centrul
integrat trebuie să fie finalizat până la finalul verii. Deși
lucrările au ajuns la un stadiu fizic de execuție de peste 90%, mai
sunt încă multe lucruri de făcut, iar timpul diponibil este extrem de
limitat. Spre exemplu, utilitățile, adică drumurile de acces către
centru, dar și rețelele de apă și canalizare, nu au fost încă
realizate. Abia în ședința din 17 aprilie, Consiliul Local Municipal
Buzău a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru extinderea
utilităților la viitorul centru. Ulterior, trebuie parcurși alți pași
importanți, cum ar fi obținerea avizelor necesare și execuția
lucrărilor de branșare.

Investiția presupune construirea, la marginea orașului, a „Centrului
de aport voluntar”, un depozit amenajat special pentru mobilier
casnic, saltele, electrocasnice, materii organice și alte deșeuri
voluminoase. Deșeurile aduse la depozit de buzoieni din gospodării vor
putea fi valoricate, ulterior, fie dându-le și alte întrebuințări, fie
ransformându-le în compost organic, pentru a fi folosit ca îngrășământ
natural. Potrivit proiectului, obiectivul, care este construit în Zona
Industrială, în spatele fostului Gerom, pe un teren al Primăriei, de
peste 5 hectare, va putea prelua peste 8.000 de tone de deșeuri anual.
Colectarea deșeurilor voluminoase din oraș se face, în prezent, la
comandă, prin societatea care se ocupă de salubrizarea municipiului.