Buzoienii, dar și turiștii din țară care vor să viziteze Vulcanii Noroioși, unul dintre cele mai importante obiective turistice din Geoparcul Ținutul Buzăului, vor mai avea de așteptat până când drumul către “fierbători” va fi reabilitat complet.
Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Buzău, proiectul de reabilitare a șoselei către Vulcanii Noroioși se află încă în faza de licitație. Având în vedere durata acestei etape, eventuale contestații, dar și etapa de proiectare, cel mai probabil, lucrările propriu-zise de modernizare a drumului vor începe abia anul viitor.
Potrivit proiectului, reabilitarea șoselei către Vulcanii Noroioși va costa peste 60 de milioane de euro, banii fiind accesați prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Din suma totală, Consiliul Județean Buzău va asiigura o cofinanțare de aproape 30 milioane de euro.