Gloria Buzău, cantonament în Antalya!

de Stiri Buzau Media

Gloria Buzău va da startul pregătirilor de iarnă pe 15 ianuarie, urmând ca ziua următoare să aibă loc vizita medicală la o clinică privată din Buzău.

După o serie de antrenamente pe plan local, buzoienii vor pleca în Turcia, la sfârşitul lunii ianuarie. Stagiul de pregătire se va desfășura în staţiunea Lara, regiunea Antalya, până pe 12 februarie.

În această perioadă, Gloria are programate 3 sau 4 jocuri de pregătire, doar primul fiind însă o certitutinde, pe 3 februarie cu echipa Polonia Varşovia, din al doilea eşalon polon.

Până acum, oficialii din Crâng nu au perfectat niciun transfer însă s-au despărțit de trei jucători.

Este vorba despre mijlocaşul Ionuţ Serban, mijlocaşul Diogo Izata şi portarul Andrei Guiu, căruia i-a expirat împrumutul de la Petrolul Ploieşti.

Liga a II-a se va relua pe 24 februarie, cu etapa a XIX, atunci când Gloria Buzău va întâlni în deplasare, Progresul Spartac Bucureşti, ultima clasată.