Una dintre cele mai periculoase porțiuni de drum, din județul Buzău, între Hanul lui Țintă și Pasarela Nehoiu, la intrare în municipiul Buzău, va avea, în curând separatoare mediane din beton. Măsura a fost impusă de numeroasele tragedii rutiere înregistrate pe acest sector, ultimele două având loc chiar în această lună.
Lucrările de montare a separatoarelor de sens vor începe săptămâna viitoare și vor fi realizate de angajații Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Buzău. Circulația rutieră pe acest segment de drum ar urma să fie reglemanată prin amplasarea unui parapet median de tip New Jersey, urmată de modificări ale marcajului și indicatoarelor, precum și o limitare a vitezei la 60 km/h. Ulterior, șoferii vor circula pe o singură bandă, de la Pasarela Nehoiu, spre Ploiești, și pe două benzi, dinspre Hanul lui Țintă, spre municipiul Buzău.
Tronsonul de șosea, pe care se vor monta separatoare de sens, măsoară peste 2 km și este administrat în comun de Direcția Regională de Drumuri și Poduri și Primăria Buzău. Direcția Regională de Drumuri și Poduri ar urma să monteze separatoare pe cei 1,99 km pe care îi administrează, iar Primăria Buzău, pe numai 200 de metri.