Seniorii buzoieni primesc deciziile de recalculare a pensiilor!

de Stiri Buzau Media

Urmează două săptămâni importante pentru zeci de mii de pensionari buzoieni. Începând de vineri, 16 august, poștașii îi vor vizita acasă, pentru a le înmâna deciziile de recalculare a pensiilor. Deciziile le vor arăta seniorilor ce pensii vor primi începând cu data de 1 septembrie.

În judeţul Buzău, ar urma să fie distribuite, în perioada 16-30 august, peste 120.000 de decizii de recalculare, în acest proces urmând a fi implicați peste 200 de lucrători poştali.

Reprezentanţii Poştei Române precizează că este important ca pensionarii buzoieni să fie prezenţi la domiciliu în cele două săptămâni de distribuire a deciziilor de recalculare, deoarece acestea trebuie înmânate personal, doar titularului. În situația în care oamenii nu sunt găsiți acasă, deciziile vor fi lăsate la sediile poștale, de unde pot fi ridicate tot personal. Dacă nici în acest caz, deciziile nu ajung la beneficiari, pensionarii vor trebui să se deplaseze la sediul Casei de Pensii Buzău.

Pensiile recalculate vor intra în plată începând cu a doua zi a lunii septembrie, în cazul celor aduse de poștași, iar pensionarii care primesc banii pe card vor primi banii în cont din 12 septembrie.