Elevii, din județul Buzău, vor primi produsele din programul „Laptele
și cornul” începând de săptămâna viitoare. Întârzierea se datorează
Guvernului, care a aprobat cu întârziere hotărârea prin care se alocă
sumele aferente derulării programului pentru acest an școlar.
Președintele Consiliului Județean Buzău, Marcel Ciolacu, consideră,
însă că programul „Laptele și cornul” ar trebui să țină mai mult cont
de situația familiilor cu venituri reduse și de nevoile diferite ale
elevilor din fiecare comunitate. El susține că, în unele școli,
produsele oferite elevilor sunt în continuare necesare, în echimb în
alte unități de învățământ ar putea fi luată în calcul o altă
variantă, cum ar fi o masă caldă.
În acest an școlar, cei 37.963 de elevi din județ vor primi timp de
trei zile pe săptămână lapte și corn, iar în următoarele două zile
iaurt, mere și biscuiți. Pe toată perioada celor 4 ani din cadrul
acordului multianual pentru
derularea acestui program în școli, Consiliul Județean Buzău va plăti
7.004.160 lei, pentru furnizarea merelor, 27.633.600 lei, pentru
produsele din lapte, și 16.142.400 lei, pentru produsele de
panificație livrate elevilor.
Lapte și corn, în școlile buzoiene, de săptămâna viitoare!

