Buzoienii sunt așteptați, în acest weekend, la Tradiționalul Festival
al Cârnaților de Pleșcoi, cu nenumărate bunătăți, dar și cu multă voie
bună. Evenimentul dedicat gustului autentic al renumiților cârnaţi,
produs românesc protejat în Uniunea Europeană, a ajuns la cea de-a
13-a ediție și va avea loc în perioada 18 septembrie – 20 septembrie,
la Berca.
Ca în fiecare an, producătorii locali îi vor ispiti pe vizitatori cu
apetisante produse tradiționale, precum, cârnați de Pleșcoi, babic,
pastramă de oaie, ghiudem, dar și alte preparate delicioase. Buzoienii
vor găsi pe tarabe și vinuri, brânzeturi ori produse apicole, bunătăți
care cu siguranță le vor face cu ochiul, dar vor putea descoperi și
rețete ce se vor găti sub ochii lor, precum ciorba de babic sau
preparate pe bază de cârnați de Pleșcoi.
În cele trei zile de festival, organizatorii pregătesc, pe lângă
standurile cu produse tradiţionale, și ateliere pentru copii, unde cei
mici vor putea să prepare cu mânuțele lor faimoșii cârnați de Pleșcoi,
pe care îi vor pregăti și degusta la finalul atelierului.
Nu vor lipsi nici concertele de muzică populară și dans, care vor
întreține voia bună, seară de seară. Printre vedetele ediției din
acest an festivalului se numără Diana Ioniță și Taraful Muntenesc,
care vor concerta, vineri, 18 septembrie, Horia Brenciu & Horia
Brenciu Orchestra, care vor urca pe scenă, sâmbătă, 19 septembrie,
precum și Taraful Ionel Tudorache și Ioniță & Taraful din Clejani,
care vor încânta publicul, duminică, 20 septembrie. Cei prezenți se
vor bucura cu siguranță, în fiecare seară, și de concertele oferite de
numeroși artiști buzoieni.
Buzoienii, invitați, și în acest an, la Festival al Cârnaților de Pleșcoi!

